Despre starea de copil si starea de adult, atunci cand esti adult.

Despre starea de copil si starea de adult, atunci cand esti adult.
Desi noi oamenii putem ajunge la varste biologice respectabile, 80, 90 sau 100+ ani,
varsta biologica nu este nicidecum garantul nivelului de maturitate emotionala la care
ne-am dezvoltat. Indiferent de anii pe care i-am acumulat, purtam permanent in noi o
instanta de copil, care preia controlul la panoul de comanda al fiintei noatre, in cele mai
diferite situatii.
Pe de o parte aceasta instanta de copil are valente pozitive in viata noastra. Ea este
furnizorul starilor de bucurie, entuziasm, umor, joaca, curiozitate, nevoie de nou,
aventura si descoperire. Dar starea de copil are si valente negative, care ne infraneaza
dezvoltarea si cresterea. Cele mai importante dintre aceste valente sunt descrise mai
jos.
Copilul este lacom si impinge mereu limitele. Copilul in permanenta vrea mai multa
ciocolata, mai mult timp petrecut pe ecran, mai mult timp in parc. Adultul in starea de
copil nu este niciodata multumit cu banii pe care ii castiga, cu pozitia pe care o are in
companie, cu partenerul pe care il are alaturi, in permanenta vrea mai mult si mai mult.
Adultul in starea de adult priveste si primeste cu multumire si recunostinta ceea ce are.
Copilul este egocentric si considera ca lumea se invarte in jurul lui, drept pentru care toti
ar trebui sa ii faca pe plac si toate ar trebui sa se intample dupa dorinta si vointa sa.
Copilul de 2 ani face o criza de furie in magazin atunci cand parintele refuza sa ii
cumpere o ciocolata. Adultul in stare de copil face o criza de furie atunci cand partenerul
nu ii indeplineste asteptarile. Adultul in starea de adult intelege ca nu se poate controla
decat pe sine si reactiile sale la situatiile de viata si nu situatia insasi. Adultul in stare de
adult intelege ca asteptarile sunt creatia mintii sale, care pot sau nu, sa corespunda cu
realitate. Iar realitatea are intotdeuna dreptate.
Copilul este egocentric si considera ca el este sursa de creatie a tuturor fenomenelor si
evenimentelor din viata sa. De aceea copilul se considera vinovat pentru abuzul fizic,
emotional sau sexual la care este supus de catre alte persoane din viata sa. Copilul se
considera raspunzator pentru calitatea relatiei intre parinti sau pentru divortul acestora.
Adultul in stare de copil se considera singurul vinovat pentru nereusita unui proiect de
echipa. Adultul in stare de adult intelege ca mai multe persoane contribuie la o situatie
de viata si fiecare are aportul sau responsabilitatea sa cu privire la aceasta.
Copilul este temator si adesea de simte coplesit de anumite situatii de viata. Un copil de
clasa I poate refuza sa mearga la scoala pentru ca in ziua anterioara nu a scris corect litera “b” si a fost certat de invatatoare. Adultul in stare de copil amana intalnirile cu seful
pentru ca ii este teama de feedbackul pe care il va primi de la acesta. Adultul in stare de
adult confrunta situatiile de viata cu incredere si curaj, chiar daca nu cunoaste toate
datele si poate nu are toate resursele. Adultul in stare de adult intelege ca lucrurile se
rezolva cu efort si rabdare, pe cai noi si adesea necunoscute.
Copilul nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele si actiunile sale. Copilul manjit cu
ciocolata la gura iti va spune senin, cu zambetul pe buze “Eu nu am mancat ciocolata!”.
Adultul in stare de copil iti zice “Sotul meu este de vina pentru toate problemele din
casnicia noastra.” Adultul in stare de adult isi asuma faptele sale si intelege ca ceea ce
se intampla in viata lui este propria lui creatie. “Sunt co-creator al relatiei mele de cuplu.
Sunt responsabil, impreuna cu partenerul meu, pentru felul in care decurge relatia
noastra de cuplu.”
Procesul de maturizare incepe din copilarie si continua pe tot parcursul vietii noastre.
Prin crizele si dificultatile pe care ni le furnizeaza, viata ne ofera cele mai bune
oportunitati de crestere si dezvoltare. Depinde doar de noi daca traversam aceste
oportunitati cu constienta si asumare sau cu neasumare si ochii larg inchisi.
In procesul terapeutic orice criza din viata noastra este resemnificata ca o oportunitate
de crestere si dezvoltare si clientul este asistat sa isi cresca puterea interioara si
rezilienta, ajutat de povestea lui de viata.