Despre puterea obisnuintei

Noi oamenii suntem sclavii obisnuintei. Si din pacate, vom alege obisnuinta, in
detrimentul lucrurilor care ne fac bine. Daca ne-am obisnuit cu iubirea asezonata cu
violenta, vom cauta violenta. Daca ne-am obisnuit cu iubirea prin indiferenta, vom cauta
indiferenta.

Creierul copilului absoarbe de mic, moduri de a fi in lume si a viata, pe care le considera
unice si univoce. El isi observa parintii si pentru ca in primii ani de viata, parintii sunt
unicul lui univers, considera ca felul in care parintii lui se raporteaza la viata si la ceilalti,
sunt singurele moduri in care poate fi in aceasta lume. El invata sa isi gestioneze
frustrarile, sa se raporteze la munca si la efort, sa creeze si sa intretina relatii cu ceilalti,
fix la fel cum fac parintii lui.
La nivel neuronal, toate acestea inseamna legaturi bine batatorite in creier, care il vor
conduce pe copil catre acelasi tip de parteneri, acelasi tip de relatii, acelasi fel de a fi in
viata si in lume. Desi toate aceste modele relationale vor conduce mai devreme sau mai
tarziu la suferinta, copilul, devenit tanar si apoi adult, va alege suferinta in detrimentul
eliberarii si cunoscutul in detrimentul noului.
In cabinetul de terapie invatam sa facem distincia intre obisnuit si bun, intre cunoscut si
util. Clientul, cu ajutorul psihoterapeutului, isi vede patternurile create din obisnuinta,
modalitatile in care acestea ii produc suferinta si poate decide sa se elibereze de
acestea, pasind in necunoscut si incepand adevaratul proces de crestere.